AGRICULTURĂ| Cine poate beneficia de un nou ajutor financiar în valoare de 200.000 de euro

Guvernul a decis să lanseze programul „Prima seră”. Prin intermediul acestuia, fermierii români vor beneficia de ajutoare nerambursabile de până la 200.000 de euro. Prin acest lucru se urmărește modernizarea agriculturii prin construirea de sere şi solarii noi, care ă fie dotate cu utilaje moderne și sisteme performante de încălzire.
Serele trebuie să fie construite de la zero cu cele mai noi tehnologii disponibile, iar cei care solicită ajutorul financiar nu trebuie să se afle în proceduri de faliment sau lichidare. Investiția va fi susținută printr-un sprijin de până la 80% din valoarea totală a proiectului, fără a depăși pragul maxim stabilit. Valoarea sprijinului financiar este de până la 80% din costurile eligibile ale proiectului şi nu poate depăși suma de 200.000 de euro per beneficiar.
În cadrul acestui program se pot înscrie persoanele fizice, persoanele juridice, dar şi asociaţile de producători, însă, există și o condiție: cei care se înscrie în cadrul programului să aibă suprafeţe de cel puţin 1.200 de mp în exploatare şi să poată face dovada că acele sere sunt nou înfiinţate.
Potrivit Ministerului Agriculturii, prin intermediul acestui program se urmărește reducerea dependenței României de importurile masive de legume şi fructe, dar și dezvoltarea comunităţilor rurale. Acest proiect urmează să fie votat și în Parlament, pentru ca mai apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.
Sursa foto: Agroinfo.ro