„Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor” organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați
În perioada februarie – noiembrie 2023 Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați (I.T.M.) a organizat “Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor”.
Prima etapă a acesteia a avut loc în perioada februarie – martie 2023 și a constat în activități de mediatizare, informare și organizare de dezbateri în cadrul I.T.M. Galați cu principalii dezvoltatori din județ cu activitate în domeniul construcțiilor.
Cea de-a doua etapă a avut în vedere verificarea modului de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor la angajatorii cu activitate în domeniul construcțiilor, prin acțiuni de control la aceștia, precum și controale de verificare a modului în care au fost realizate măsurile dispuse în procesele verbale de control încheiate cu ocazia controalelor anterioare. Aceasta s-a desfășurat în perioada aprilie – noiembrie 2023.
Campania desfășurată la nivelul județului Galați
La nivelul județului Galați au fost efectuate verificări la 105 angajatori ce își desfășurau activitatea în domeniul construcțiilor. În urma verificărilor realizate de inspectorii ITM Galați, s-au constatat 144 neconformități, în urma cărora s-au dispus 144 măsuri cu termene de realizare precise.
De asemenea, s-au aplicat 143 de sancțiuni contravenționale, dintre care 123 avertismente și 20 amenzi contravenționale în valoare totală de 88.000 lei, unui număr de 69 angajatori.
Printre neregulile constatate s-au numărat: neautorizarea activității de construcții din punct de vedere al securității și sănătății în muncă; neasigurarea dispozitivelor de protecție colectivă; utilizarea unor echipamente de muncă (ex. schele) care nu îndeplineau toate cerințele de securitate; existența unor goluri neprotejate împotriva pericolului de cădere în gol; neacordarea de către angajator a echipamentului individual de protecție; neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție adecvat riscurilor existente în șantierele temporare și mobile; neverificarea de către angajator a modului în care lucrătorii utilizează echipamentul individual de protecție; lipsa planului propriu de securitate și sănătate în muncă din șantierul temporar, la momentul controlului; neasigurarea unei instruiri suficiente și adecvate în domeniul securității și sănătății în muncă; neasigurarea instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă specifice activităților desfășurate în șantierul temporar; neorganizarea activității de prevenire și protecție la nivelul unității, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare; neasigurarea semnalizării de securitate și/sau sănătate la toate locurile de muncă din incinta șantierului temporar și neasigurarea sprijinirilor de maluri la lucrările de săpături; neîntocmirea planului propriu de securitate și sănătate și lipsa evidenței zonelor cu risc ridicat și specific.
Sursa foto: Gazeta Galatiului.ro