Noutăți

CULTURĂ| Seară cu haz și voie bună la Teatrul Național de Operă „Nae Leonard” din Galați

Timp de 7 decenii, scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați a fost gazda unor opere celebre, operete pline de savoare și momente unice cu invitați de prestigiu. 

Teatrul Național de Operă a reprezentat dintotdeauna un loc unde se găsesc liniștea, voia bună, energia și, trecând pragul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați,  grijile sunt lăsate deoparte, astfel încât totul să fie acaparat de o energie pozitivă.  

Teatrul de Operă va începe o nouă stagiune chiar din acest weekend, mai exact, duminică, 8 septembrie, de la ora 20:00, cu spectacolul La revistă adunate și-napoi publicate”. Deja v-am făcut curioși, nu?

O promisiune plasată publicului este aceea că va fi un adevărat festin muzical, plin de surprize pentru toți iubitorii de muzică și artele spectacolelor din Galați.  Printre personajele pe care publicul va avea ocazia să le revadă  în această nouă stagiune vor fi Amy Winehouse, Edith Piaf, Coana Chirița și multe altele.

Noua stagiune îi va avea în prim-plan pe soliștii: Mihail Anton, Cristina Bleandură, Cristina Boghici, Mariana Pisică și Irina Popa, alături de actorii: Florentina Andronic, Andrei Ardeleanu, Costel Donose, Adina Lazăr și Alexandru Tatu.

Baletul Teatrului va aduce un plus de grație prin momentele de dans, susținute de: Mihai Ciolan, Rodica Dorojan, Lidia Ghenea, Mihaela Godorozea, Alexandru Macovei, Oana Manolea Rusu, Paul Nedelcuță, Bogdan Pârvu, Bianca Totolici și Ionuț Țurlea.

Publicul își poate întâlni soliștii preferați dar și pe cei care vor crea un adevărat tablou al dansului  în Grădina de Vară „Leonard”, acolo unde va începe noua stagiune a Teatrului Național de Operă și Operetă “Nae Leonard”.

Sursa foto: Zilesinopti.ro

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button