Expoziție de sculptură la Muzeul de Artă Vizuală din Galați
Mâine, 24 iulie, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă Vizuală din Galați va avea loc vernisajul expoziției de sculptură semnată de Florin Marin. Născut în Galați, Florin Marin trăiește și activează în prezent ca artist vizual în Cluj-Napoca. Este licențiat și absolvent de master al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca. Acesta ocupă și funcția de conferențiar universitar doctor la aceeași universitate și director al Departamentului de Sculptură, dar face parte și din Uniunea Artiștilor Plastici din Cluj.
Florin Marin își pune amprenta în cadrul mai multor expoziții personale, printre care se regăsesc (“Iron Menina Solo Show Project” – Palatul Mogoșoaia, București; Expoziție-instalație de sculptură “Versus-Ilash/Marin” – Muzeul de Artă, Cluj-Napoca; Simpozion de sculptură “Atelierele Construcția”, Ineu-Arad; “Siria Supplies” – Spațiul alternativ Atelier Patru; Solo Show “Spuma Zilelor” – Galeria Nano, Fabrica de Pensule, Cluj), dar și în expoziții de grup.
Fiind un pasionat al artei, acesta ia parte și la expoziții internaționale, cum ar fi: “Spotlighting” – Mitreo Arte Contemporanea, Roma, Italia; “Parallel_Traces” – MD_S Gallery, Wroclaw, Polonia; “Collective Expo” – Muzeul de Artă Schrems, Austria.
Surse foto: Muzeul de Arta Vizuală din Galati, Uad.ro