DivertismentNoutăți

Expoziție inedită la Muzeul de Istorie din Galați

Miercuri, 19 iulie, de la ora 11:00, va avea loc vernisajul expoziției “Ceramică Colibaba donată de Radu Moțoc”.  Acest eveniment va fi găzduit de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați. Expoziția va cuprinde piese donate de către colecționarul Radu Moțoc. Numărul obiectelor pe care acesta le-a donat muzeului ajunge la 300, iar 100 dintre acestea au fost înregistrate în colecția de Etnografie.

Și cum lumea artiștilor este una plină de suspans, de curiozități, muzeograful Ionela Daniela Antohe, prin expoziția “Ceramică Colibaba donată de Radu Moțoc”, a decis să dea un avânt meșteșugului ceramicii tradiționale, să readucă tradițiile de altă dată și mai ales pasiunea pentru artă, pentru tot ceea ce înseamnă meștesug.
Despre Constantin Colibaba se poate spune că este un iubitor al olăritului, iar prin tehnicile cu care acesta lucrează, reușește să pună dragoste în lucrările sale. Mai multe străchini, farfurii, ulcioare și castroane cu diverse forme și modele poartă ștampila artistului  Constantin Colibaba iar toate aceste elemente ne fac să ne întoarcem înapoi în timp și să revedem frumosul din lucrurile simple de altă dată. 

Talentul lui a fost admirat atât de către specialiști cât și de către toți iubitorii lucrului manual, iar multe din lucrările sale fac parte acum din  patrimoniul unor prestigioase muzee, printre care se află și Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați.  În cadrul expoziției vom avea onoarea de a-l cunoaște și pe cel care a dăruit aceste comori muzeului, pe domnul Radu Moțoc.

Expoziția va avea loc la Secția Lapidarium, strada Mr. Iancu Fotea nr. 2 bis (vizavi de Biserica Greacă).

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button