Noutăți

Fluctuațiile salariului mediu pe economie

Din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică rezultă că  luna iunie a înregistrat un salariu mediu net de 4.600 de lei, ceea ce a însemnat o creștere cu 57 de lei, spre deosebire de salariul mediu din luna mai. În ceea ce privește salariul mediu brut, acesta a fost 7.364 lei, ceea ce a însemnat o creștere cu 135 de lei.

Cu toate acestea, cele mai mari valori au fost întâlnite la fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului și anume-10.862 lei, în timp ce cele mai mici valori le-au înregistrat hotelurile şi restaurantele, adică  2.525 lei.

Spre deosebire de luna iunie a anului trecut, creșterea salariului mediu a crescut cu 15,7 %.

În ceea ce privește sectorul economic, luna iunie a acestui an a înregistrat o creștere, motivul fiind reprezentat de acordarea de prime ocazionale, sume din profitul net precum şi din alte fonduri, drepturi în natură şi ajutoare sub formă de bani.

Serviciile de editare precum și extracția de cărbune superior și inferior au înregistrat cele mai mari creșteri, 21,3, respectiv 17,9 %.

Salariul mediu a înregistrat și scăderi

Este vorba despre segmentele economice. Scăderile câștigului salarial din luna mai a acestui an au fost declanșate de acordarea de prima ocazionale, drepturi în natură și ajutoare în bani.

În luna iunie, salariul mediu net a scăzut în administrația publică cu un procent de 0,8 % iar în domeniul medical și asistență socială s-au înregistrat scăderi de 0,5 %.

Cele mai importante scăderi s-au înregistrat în extracţia de petrolul brut şi de gaze naturale (10,2%), şi în extracţia de  minereuri metalifere (9,3%).

Să vedem cum stă situația și în învățământ

Pentru angajații din instituțiile de învățământ, salariul mediu net a înregistrat o creștere cu 1,5 %, comparativ cu luna precedentă. Creșterea salariului mediu net a fost favorizată de acordarea de tichete de vacanță în luna mai 2023, reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolar și cea mai importantă, încetarea grevei din sistemul de învățământ.

Sursa foto: Infoactual.ro

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button