EDITORIAL Aurel STANCU, 05 aprilie 2023
Mai mulți mi-au atras atenția că a început Campania electorală în România. “Uite-te, la ce evenimente locale și naționale se derulează zilele acestea! De neimaginat!” “ Adică?!” “Cum, nu vezi? E ceva mai presus de noi! Au apărut aceleași promisiuni de la fiecare campanie reinventate și înmulțite cu greutate în mare orânduială a lucrurilor vechi”. Simplu, nu?
Deloc simplu. Toate poveștile sunt complicate. Pentru ca o promisiune să fie credibilă, e nevoie de trei lucruri. Primul: obligatoriu să ne confere nouă, gălățenilor și brăilenilor, un anumit rol. Cel mai indicat este rolul important. Nu contează lacunele și contradicțiile interne, ci doar să ne confere nouă ideea de însemnătate a vieții noastre. Și iată exemplul perfect.
Fabrica de “Hidrogen Verde”, investiții majore în drumuri exprese, centuri ocolitoare și drumuri Transregio pentru conectarea la infrastructura mare de transport a țării, terminal multimodal în Portul Galați, aeroport de pasageri și mărfuri. Proiecte de trei miliarde de euro, la care se lucrează intens. E ceva care nu a fost promis în anii anteriori din aceste proiecte fabuloase? Nimic. Toate-s vechi și noi sunt toate.
Aceste promisiuni magice, reluate, adăugate, completate, îmi aduc aminte de o discuție telefonică purtată acum câteva zile între un fiu de 70 și ceva de ani și o mamă de 101 ani. Pe lângă faptul că s-a discutat de timpul prezent cu o oarece comparație cu cel trecut, concluzia bătrânei a fost că oamenii s-au învățat să facă sacrificii ca și cum ar fi eterni. Tot așa și cu promisiunile acestea. Ni se fac în ideea că dacă nu apucăm acum să beneficiem de ele, vom avea parte de aceeași bucurie a lustruirii lor pentru alegerile viitoare. La un moment dat, grijuliu, fiul a întrebat-o pe mama în vârstă de 101 ani dacă o doare ceva. Răspunsul a fost genial “Știi ceva, mamă? La vârsta asta nu mă mai intereseaza dacă mă doare ceva și de ceva”. Probabil că pe acest raționament înțelept, nici pe noi nu ne mai interesează această cacealma a promisiunilor. Dar e greșit.
În ce măsură nu ne mai interesează și apoi care e măsura să le acordăm din nou încredere? Mai ales că sunt aceleași personaje care s-au îmbogățit nesimțit ca și cum ar fi nemuritori. Altfel nu îmi explic de unde tupeul ăsta colosal de a ne vinde aceleași cacealmale într-o interacțiune fizică directă cu noi.
Al doilea lucru într-o poveste bună este că ea nu trebuie neapărat să se extindă la infinit ci trebuie să se extindă dincolo de orizonturile noatre. Din nou, exemplu clasic. Mai întâi o introducere. Există o poveste care spune că lumea se sprijină pe un elefant uriaș. Și elefantul? El se sprijină pe o broască țestoasă mare. Ok. Și broasca țestoasă? Enervat, cel întrebat a explodat: “Nu-ți mai bate capul. De aici înainte sunt numai broaște țestoase”.
Care este broasca țestoasă repetată pe întreaga planetă care captivează povestea de succes? Niciodată nu i se explică de unde provine și nici sensul ei. Ea trebuie să capteze atenția și să fie dusă într-o zonă sigură pe măsura așteptărilor. Ei bine, povestea asta are întotdeauna legătură cu sistemul de forță . Absolut întotdeauna. El este instrumentul esențial care împrăștie sau destructurează viața și moartea.
Săptămâna trecută sistemul de forță din România a trecut la povești triumfaliste menite ca aceste cacealmale vomitive să fie considerate bine întemeiate. Pentru prima dată la noi, un procuror cu echipa lui a făcut o percheziție la sediul central SRI. A cerut niște documente, iar directorul care se afla în acel moment prezent acolo, a refuzat. Până la urmă, a apărut unul dintre primii ofițeri din conducerea SRI care a refuzat și el. Procurorul care conducea operațiunea, i-a amenințat cu arestul pe loc. Și aceștia, mari șefi sri-iști au fost nevoiți să dea documentele solicitate. A urmat o percheziție la Direcția Generală Anticorupție unde directorul general a fost reținut de procurori. A urmat o altă percheziție la Inspectoratul General al Poliției Române. Asemea operațiuni nu au existat în ultimii 30 de ani în România și demonstrează, dincolo de lupta dintre viață și moarte pentru putere, că o parte a clasei politice se teme de declin și că nu vrea să se piardă înainte de vremea pe care o cred a lor. De obicei aceste confruntări, să le spun nucleare, seamănă cu o partidă hiperrațională de șah. Fronturi multe, rivalități grele, dar nu pentru a stopa corupția, nici pentru beneficiul țării, ci pentru impresia artistică în ideea înșelării poporului care trebuie să voteze cu ei. Care ei? Labirint în întrebare . Imposibil de dat răspunsul.
A treia tehnică care face o poveste credibilă este introducerea conceptului de triumfalism. Adică, servitorii păcatului trebuie neapărat umpluți de strălucirea biruinței. În Galați, în ultima perioadă, entitatea care-și asumă gloria biruitoare, din păcate care în realitate este autodistructivă, se numește “Universitatea Dunărea de Jos”.
În ultima lună, această universitate, într-un mod ambiguu, și-a asumat o sărbătoare și anume “75 de ani de la înființarea ei”, în condițiile în care are doar 51 de ani vechime, restul până la 75 fiind al întregului învățământ superior gălățean. Mai întâi au făcut tot felul de acțiuni uluitoare ca să răsune trâmbița și toba asupra unor personaje importante din această Universitate.
Din desfășurător s-a desprins festivitatea de premiere a unor colaboratori ai Universității care a mers pe un dezechilibru mintal, mizându-se pe ideea biblică că au plantat un copac “pe pământul Israelului”. Astfel, s-au premiat pe rețeta de gașcă privitoare la prietenia strânsă a rectorului cu oameni politici îndoielnici: Dobrea, Spătaru, Pucheanu, Bichescu. Eheee!…. Dar să vedeți ce medalii de aur, reprezentând un ordin din cel mai înalt al Frantei, a primit rectorul Universității de la ambsadoarea Franței în România, în sală fiind prezenți Dan Nica, Aurel Nechita, primarul, etc. Toată floarea cea vestită! Dar care au fost meritele pentru care s-a acordat această înaltă distincție? Promovarea prestigiului Universității “Dunarea de Jos” ! Tare, tare, tare și mai cum, nu?
În ultima perioadă, trei profesori medici și un student au fost arestați și după aceea condamnați în primă instanță pentru mita oferită la examenul de rezidențiat. Ce părere are domnul Aurel Nechita? Mai departe. Prorectorul, funcție înaltă de tot în conducerea Universității, a fost arestat și acum trimis în judecată pentu delapidare. Mâna dreaptă a rectorului!? Adică ambasadoarea Franței și florile cele mai puternic mirositoare au premiat ce? Prestigiul unei Universități care în ultimul an a suportat acuzații grele de dare și luare de mită, delapidare, fals în acte și câte or mai fi. Cu alte cuvinte, pentru fapte profund ilegale s-au premiat niște servitori ai păcatului? Și de cine? De ambasadoarea unei țări care are în momentul de față un milion de oameni manifestând contra Guvernului! Spune cu cine ești prieten…..
Circul ăsta triumfalist și promisiunile astea deșănțat biruitoare aduc uluitor de mult cu următoarea poveste turcească.
Cică odată, în timp ce un sultan călătorea spre Palat pe un pod, caii de la trăsura s-au speriat, au răsturnat-o și l-au aruncat pe sultan în râu. Un cerșetor de pe pod a sărit în râu și i-a salvat viața sultanului. Imediat a apărut o altă trăsură, iar sultanul, impresionat, l-a urcat pe cerșetor lângă el. “Iți datorez viața. De aceea o să te răsplătesc cu un sac plin cu galbeni de aur”. I-a zis sultanul cerșetorului. Pe urmă, sultanul a regretat și i-a spus: “Dacă ai atâți de mulți galbeni, te pot ucide bandiții. Mai bine îți voi da o sută de oi”. Cerșetorul a acceptat bucuros. Dar sultanul a regretat din nou. “Nu e bine. Ar putea izbucni o epidemie și ar putea să îți moară toate oile. Mai bine să îți construiesc o colibă”. “Cerșetorul a fost bucuros și pentru ea. Până la urmă sultanul s-a răzgândit. A chemat slujjitorii și le-a ordonat: “Dați-i cerșetorului o bătaie zdravănă. În felul acesta, cu siguranță, mă va pomeni toată viața”. (Sursa foto: Justitiarul.ro)
Hai, Iisus, nu fi așa de trist!
