
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați ține să informeze faptul că, în contextul înlocuirii aplicației REVISAL cu platforma digitală REGES-ONLINE, începând cu data de 1 octombrie 2025, înregistrările în Registru vor putea fi realizate exclusiv prin noua platformă.
Trecerea la REGES-ONLINE nu presupune migrarea, de către angajator, a bazelor de date existente, aceasta fiind deja realizată în sistem. Angajatorii trebuie doar să își creeze cont în platformă, proces simplificat și rapid, care asigură accesul direct la toate funcționalitățile necesare.
Ținând cont de faptul că sistemul informatic REVISAL nu va mai fi disponibil începând cu data de 01 octombrie 2025, pentru a evita eventualele dificultăți ulterioare este recomandată înrolarea în REGES-ONLINE și angajatorilor care la data de 30 septembrie 2025 nu mai au salariați activi.
Printre avantajele REGES-ONLINE se numără:
- administrarea digitală a contractelor de muncă și acces permanent la istoricul acestora;
- raportarea în timp real și actualizare automată a aplicației;
- accesul securizat prin certificat digital calificat sau ROeID;
- integrarea cu sistemele informatice interne de resurse umane, fără proceduri suplimentare de transfer al datelor;
- platforma este disponibilă direct din browser, fără instalare locală, accesând https://reges.inspectiamuncii.ro/
- autentificarea în registru se poate realiza fie cu cont creat pe platforma RoEID, fie cu semnătură digitală confirmată la ANAF
Pentru îndrumare privind modalitatea de autentificare dar și pentru a sprijini angajatorii în cunoașterea funcționalităților noului sistem, Inspectoratul Teritorial de Muncă recomandă accesarea linkul-ui pentru vizualizare tutoriale: https://www.youtube.com/playlist?list=PLpqSMiGqy3ZFAijRX02yGo59sE9aNZf1o .
Angajatorii sunt rugați să se înregistreze fără întârziere în REGES-ONLINE, pentru a evita aglomerarea la finalul perioadei de tranziție și pentru a beneficia în cel mai scurt timp de avantajele digitalizării.
Totodată, nerespectarea obligației privind înregistrarea în Registru în termenul legal, se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Sursa: comunicat Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați
Sursa foto: Lugera.ro