Noutăți

LANSARE DE CARTE| Volumul„Istoria italienilor din Galați” va fi lansat în weekend, la Galați

O lansare de carte va avea loc în acest weekend,  la Casa Artelor din Galați. Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului „Istoria italienilor din Galați”, o lucrare ce evidențiază contribuția comunității italiene la istoria orașului nostru, realizată de Augustin și Anișoara Vals, membri ai comunității italiene din Galați.

Președinta filialei Galați a RO.AS.IT., Romana Drașovean, va fi cea care va deschide evenimentul, alături de președinta Asociației Italienilor din România, Ioana Grosaru, căreia i se datorează apariția lucrării.

Prezentarea  volumului „Istoria italienilor din Galați” va fi realizată de către Olivia Simion, referent cultural al Asociației, alături de coautoarea Anișoara-Liliana Vals. Un plus adus acestui eveniment cultural este momentul muzical care va fi susținut de către solista Miruna Alexandra Ivașcu, alături de chitaristul Ștefan Lupu.

Potrivit comunicatului celor de la Casa Artelor din Galați,  lucrarea „Istoria italienilor din Galați” oferă o perspectivă valoroasă asupra rolului comunității italiene în istoria locală, evidențiind contribuțiile istorice, economice și culturale ale acesteia. Realizată de Augustin Vals, lucrarea este rodul unei cercetări minuțioase dedicate conservării memoriei comunității italiene din Galați și constituie un omagiu adus patrimoniului italian și identității culturale cultivate de italieni în România.

Sursa foto: Casa Artelor din Galați

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button