EDITORIAL Aurel STANCU, 29 martie 2023
Adevărul este că noi românii punem întotdeauna răul în față. În prezent, poporul acesta este departe de a ajunge la vreun consens în privința oricăror chestiuni mici sau mari. Trăim prea des momentul nihilist al dezamăgirii și furiei după ce oamenii și-au pierdut încrederea în poveștile oficiale și nu mai doresc să îmbrățișeze altele noi. E o dorință enormă să ne potolim profețiile apocaliptice. Deocamdată înlocuim panica și teama cu nedumerirea. Una din marile nedumeriri ale întregii societăți românești se referă la pensiile speciale, ajunse la o viziune biblică: “A venit apocalipsa!”
Prin această formulă tulburătoare “pensii speciale” se încorporează întregul dezastru, închipuit și neînchipuit, al poporului român. Aruncăm tot colapsul economic, politic, administrativ, moral, în final biblic, într-o singură direcție pe o singură problemă care crește ca un cozonac de nu mai încape în cuptor. Până când vom duce și unde va duce această criză de încredere dând vina doar pe formula consacrată că nu suntem un stat de drept, că avem o țară cu o corupție endemică, cu o inegalitate colosală, că aceste pensii speciale sunt o manevră subversivă diabolică?
De unde am plecat și unde suntem? La început povestea a pornit absolut rezonabil. Pentru că un sistem important în orice formă ideologică, unul care hrănește dreptatea fără de care nu există viață așa cum a dat-o Dumnezeu, argumentele pentru o plată suplimentară s-au definit corect. Răspunderea uriașă, valoarea actului în sine, studiile necesare, pericolele numeroase de la fizice la psihice, munca propriu-zisă, toate astea trebuiau într-un fel remunerate pe măsură. Niciun argument împotriva acestei inițiative nu rezistă. Pe urmă a început nebunia. S-a ajuns la o anomalie turbată. Cineva a gândit treaba asta ca o strategie de manipulare, înrobire, descurajare, disperare și haos. Cineva dement care nu iubește poporul român, nici țara asta, ce vrea sa domnească cu drept de viață și moarte aici, a denaturant ideea foarte bună în sine.
Unde suntem acum? Două superbe judecătoare pe care le cunosc doar din ce au scris pe facebook, lăundându-le materialele în cadrul emisiunilor realizate la postul de televiziune RTV Galați-Brăila au ieșit la atac. Astfel, Adriana Stoicescu, judecătoare la Tribunalul Timișoara scrie pe pagina sa de Facebook în 28 martie 2023 următoarele: “Justiția nu înseamnă pensii și salarii! *Terminați, fraților, subiectul ăsta! * Nu, nu e normal să fie pensia mai mare decât salariul, dar nu noi am stabilit modul de calcul al pensiilor! * Nu, nu e normal să te pensionezi la 48 de ani, cum nu e normal să devii magistrat la 25 de ani, oricât de bine pregătit ai fi! * Nu e normal să devii doctor în drept la 27 de ani, dar nu e vina noastră că așa funcționează toată societatea. * Pensiile voastre când le supraimpozitați, politicienilor? * Ați transformat justiția, cu concursul unora dintre noi, e drept, într-o imensă mahala, din care scapă cine poate. * Circul pensiilor și salariilor nu face altceva decât să ne ducă și mai jos în ochii oamenilor, care nu văd în noi decât niște îmbuibați, care abia așteaptă să plece.* Cei mai mulți colegi au plecat din silă, din neputința de a înțelege spre ce ne îndreptăm. * Transformați în carne de tun, s-au săturat să aștepte normalitatea unei lumi ”noi” care aduce doar dezastrul cu ea. * Mai suntem, însă, nebuni care nu plecăm, deși am putea.”
Iată mesajul judecătoarei Mădălina Afrasinie de la Tribunalul București:
“Nu cred că noi, judecătorii, suntem de vină pentru că noi, românii, suntem săraci, pentru că suntem conduși de sclavi, de analfabeți funcțional. * ‘Ura’ îndreptată spre noi face parte dintr-un plan de distrugere a acestui popor. Este o ură bine pusă la punct, pentru că, nu-i așa, este mai ușor să dai poporului pâine și circ astfel încât acesta să nu mai fie atent la furtișagurile regizorilor ‘urii’.* Nu, nu noi ne-am dat ‘pensii speciale’. Ele au fost stabilite prin Lege, iar judecătorii nu fac parte din legislativ. * Nu vă imaginați că, ‘omorându-ne’, poporului i se va mări pensia și o va duce ‘ca-n sânul lui Aavram’… * Ne pensionăm la 40 de ani?* Înseamnă că suntem niște genii, pentru că am început să muncim de la 15 ani…* Ne este arătat paiul din ochi, dar nimeni nu vorbește despre bârna din ochii serviciilor, de exemplu. Și din ochii altora…* Am uitat de protocoale, de plicuri galbene, de încălcarea vieții private, de limitarea drepturilor noastre fundamentale.* Se vrea sânge de judecător. Atât și nimic altceva. * Să-mi vorbești despre depopularea profesiei când asta are loc de mult timp, să compari profesiile între ele pentru a arăta cât de importantă este una și cât de inutilă este alta, înseamnă demagogie și nimic altceva!* Dar, nu-i așa, poporul trebuie hrănit nu doar cu pâine și circ, ci și ‘cu ura’ pentru ca Baraba trebuie ales..2000 de ani au trecut degeaba!
Respect aceste opinii dar nu sunt de acord cu ele decât parțial . Îmi aduc aminte de colegul meu de bancă din liceu care a fost timp de două mandate Președintele și de alte două Vicepreședintele Curții de Apel Galați pe care l-am întrebat cu nedumerire: “Spune-mi prietene, aud pe unii care zic: Am încredere în Justiție. Pe alții care zic Nu am încredere în Justiție. Care atitudine ți se pare a fi corectă? “ “Răspunsul corect este că atunci când ai de-a face cu Justiția, ar trebui să îți fie frică”, a venit replica năucitoare!
Să știți că poporul român nu a avut niciodată ceva împotriva pensiilor dumneavoastră speciale. Altceva l-a supărat foarte tare. Bătaia de joc cu care este tratat în momentul în care el se prezintă în instanță să își caute dreptatea pe care nu o mai găsește niciodată. Disprețul cu care magistrații tratează actul de dreptate. Încălcarea cu rea intenție pe față a legii, parteneriatul cu infractori și faptul cel mai grav din toate că nu există nicio minimă răspundere pentru faptele magistraților. S-a pornit de la o idee foarte bună, acea sintagmă a inamovibilității și s-a ajuns la o inamovabilitate biblică! Mulți magistrați consideră că deasupra lor nu e decât Dumnezeu dar mulți consideră că ei sunt și peste Dumnezeu. După aprecierea mea ca jurnalist care am scris o mie de articole despre Justiție, toate laudative și pline de admirație până în clipa în care m-am confruntat cu această sacralitate, consider că procentul celor în care mi-am pierdut complet încrederea este de 70% dintre magistrați. Este enorm. Înseamnă disoluția unui stat.
Astăzi vreau să răspund la o singura afirmație a doamnei judecător Mădălina Afrasinie: “Nu cred că noi, judecătorii, suntem de vină pentru că noi, românii, suntem săraci”. Ba da, doamnă judecătoare. Dumneavoastră magistrații! Aveți o vină uriașă pentru că poporul e sărac! Inimaginabil de grav. Uite un exemplu concret: câte ordonanțe de clasare întemeiate pe prescrierea faptelor s-au emis în ultimii doi ani? S-a dat vreun comunicat oficial? Nu. Nu știm. Câte sume de ordinul a miliardelor de euro le-a pierdut poporul român prin aceste prescripții dar și prin hotărâri judecătorești profund ilegale cum ar fi, un mic exemplu, decizia de retrocedare a unui sat întreg cu oameni cu tot. Aceste clasări, pe bază de prescripție au venit, nu din complexitatea lucrării, ci pur și simplu din nelucrarea dosarului. Uite cazul concret, cel al domnului Cătălin Constantin Chelu, un om de afaceri arhicunoscut în toată țara. O avere aproape de necalculat. Împotriva acestui personaj, în anul 2004 s-a înființat un dosar de evaziune fiscală pentru o sumă de 1900 miliarde lei vechi. În banii de azi ar fi 50 milioane de euro. În anul 2020 la o distanță de 16 ani înțelegeți doamna judecătoare? 16 ani dosarul ăsta a stat în nelucrare! Parchetul dă o clasare pentru prescrierea faptelor! Deși Parchetul și-a asumat obligația de a înființa confiscarea oficială de îndată a unor valori din averea omului de afaceri, ei bine, a transmis această măsură către Judecătoria Galați printr-o cerere de confiscare specială abia 3 ani mai târziu! Am înțeles. Nu s-a putut ancheta evaziunea timp de 16 ani, dar o măsură pe care a instituit-o Parchetul, da, el însuși Parchetul! de recuperarea celor 50 de mil de euro de la un afacerist, care avea o avere ce bătea miliardul de euro, a stat în sertarele procurorilor timp de 3 ani de zile?! Cât de greu a fost de a se înainta o simplă adresă deja întocmită de la Parchet la Tribunal? Mai ceva ca zborul pe lună! Procuroarea de caz e una din șefele de la DNA București și a fost la un moment dat prinsă într-un dosar cu un polițist cu care anchetau o evaziune de alte multe milioane de euro. S-a făcut o descindere la evazionist și au găsit acolo mulți bani. Dintre aceștia au sutras un milion de euro iar ulterior, descoperiți fiind, polițistul de caz și-a asumat sigur întreaga faptă. Așa scria presa la momentul respectiv.
Sunt două exemple, dar în episoadele următoare mă gândesc să vin cu altele înfiorătoare. În urmă cu vreo 20 de ani anchetând jurnalistic o înșelăciune de 2 milioane de euro asupra unui om de afaceri din Galați mi s-a spus că dacă cineva din sistem, polițist, procuror sau judecător, are coloană vertebrală, cazul se rezolvă. Cazul nu s-a rezolvat.
Îmi pare rău pentru cei 30% magistrați excepționali care fac un sacrificiu cu durere și cu dragoste de țară această meserie, cum sunt și cele două judecătoare amintite. Dar, dacă ar exista o justiție rapidă într-un termen în care omul să știe și pentru ce e condammnat în mod cert, zeci și sute de milioane de euro, fără exagerare, pe care România le-a pierdut în ultimii ani ar fi putut să schimbe soarta nivelului de trai. Poporul român nu vrea sânge de judecător, dar vrea să vadă responsabilitate, răspundere pentru modul cum înfăptuiesc actul de dreptate.
Nelucrarea dosarelor mai ales cele de evaziune fiscală uriașă sunt un atac de siguranță națională.
