Noutăți

RECITAL| Ruxandra Doose și Sergiu Tuhuțiu vă dau întâlnire în această săptămână

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați  o va avea ca invitat special joi, 05 decembrie, de la ora 19:00,  pe mezzosoprana Ruxandra Donose, care va susține  recitalul “Melodie, Dor, Magie”, alături de pianistul Sergiu Tuhuțui.

Melodiile  care vor fi în centrul atenției exprimă de fapt dorul fiecăruia dintre noi pentru magie, miracolul sentimentului împărășit și al comunicării fără cuvinte.  Prin intermediul celor doi artiști, scena va fi încărcată de un repertoriu de creații în șase limbi străine.  

Publicul este invitat la o varietatea de genuri de muzică, de la cea barocă, până la cea pop contemporan, genuri care aparțin compozitorilor celebri, printre care se regăsesc: Händel, Schubert, Bellini, dar și piese semnate de Florin Bogardo și Marius Țeicu. În cadrul programului vor avea loc și piese gold, precum „Memory” de Andrew Lloyd Webber sau „Je suis malade” de Lara Fabian, la care se adaugă colinde românești ca „O, ce veste minunată” sau „Legănelul lui Iisus„.

Ruxandra Donose este una dintre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, aceasta având o carieră de peste 30 de ani. În ultimii ani, aceasta s-a orientat spre repertoriul dramatic german și italian, unde s-a bucurat de un succes imens.

Sergiu Tuhuțiu este un artist plurivalent, dar este și un compozitor de muzică clasic-minimalistă, muzică de film sau pop-jazz cu influențe electronice, este un pasionat al artei fotografice, producție muzicală, dar este și un scriitor de poezie și eseu. Sergiu Tuhuțiu este de fapt și fondator, dar și președinte al asociației Lipatti Music Production precum și inițiatorul proiectelor In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours și Leading Young Musicians.

Sursa foto: Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button