Noutăți

TEATRU| Spectacolele weekend-ului la “Teatrul Maria Filotti” din Brăila

În acest weekend, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila va fi gazda a trei spectacole. „Steaua fără nume” va da startul spectacolelor din această săptămână la Brăila. Vineri, 18 octombrie, de la ora 18:00, publicul este invitat să ia parte la o poveste ce are loc într-un oraș de provincie. O tânără, pe numele ei Mona, coboară din tren fiindcă nu are bilet, iar profesorul care se afla în gară pentru a primi o carte foarte scumpă de la București, se oferă să o găzduiască. Ce se întâmplă în continuare, veți putea vedea prin intermediul  celor care vor da viață personajelor, iar aceștia sunt: Corina Borș, Nicholas Cațianis jr., Dan Moldoveanu, Monica Ivașcu, Marcel Turcoianu, Adrian Ștefan, Blanca Doba, Elena Andron și Ciprian Chiricheș. Desigur, aceștia vor juca în atenta regie realizată de către Cristian Ban, alături de scenograful Cristina Milea.

Un alt spectacol ce va fi redat pe scena teatrului la Brăila va fi spectacolul “În plină glorie”. Un spectacol abia apărut pe scena teatrului, acesta va veni din nou în atenția publicului sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 18:00. “În plină glorie” spune povestea unei femei bogate din New York-ul anilor ʹ40 care, în lipsă de talent, visează la o carieră în domeniul muzical și reușește acest lucru, însă ca… „cea mai proastă soprană din lume”. Sigur v-am făcut deja curioși de acest spectacol. Acesta se va juca în regia Slavei Sambriș, scenografia va fi realizată de către Adrian Suruceanu, iar printre numele care vor urca pe scenă se regăsesc: Monica Ivașcu, Ciprian Chiricheș, Dragoș Ioniță, Valentin Terente, Elena Andron, Silvia Tariq și Flori Popa.

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu va fi cel care va încheia weekend-ul cu spectacolul “Falsa servitoare”. Spectacolul va reda în mod ironic aspecte importante ale vieții. În același timp, spectacolul va fi despre răzbunarea unei femei pe cel care a înșelat-o, iar acest spectacol va fi cu siguranță o lecție pentru toate femeile. Scenografia va fi semnată de Andreea Sîndulescu, iar din distribuție nu vor lipsi actorii: Blanca Doba, Corina Borș, Ciprian Chiricheș, Emilian Oprea, Adrian Ștefan și Adelin Ilie.

Surse foto: Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button