
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cursul zilei de vineri sunt în vigoare două coduri de vreme instabilă.
Astfel, un cod galben va fi în vigoare în intervalul orar 12:00 – 21:00 în zona de nord a Crişanei, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h, iar în regiunile sudice, temporar de peste 80 km/h) şi pe arii restrânse grindină de mici şi posibil medii dimensiuni. În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/m², izolat de peste 40 – 50 l/m².
Este în vigoare și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică în intervalul orar 14:00 – 21:00, iar acesta este valabil pentru judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Covasna, dar și în zonele de munte. În județele menționate anterior vor avea loc descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h) şi grindină de medii dimensiuni. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 40 – 50 litri de apă/m² şi, izolat, de peste 60 litri de apă/m².
Tot vineri, în intervalul orar 13:00 – 19:00, este în vigoare un alt cod portocaliu de vijelii în județele judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. În aceste județe, viteza vântului va fi, în general, de 80 – 90 km/h.
Sursa foto: Digi24.ro