TEATRU| Un nou weekend de spectacole la Teatrul Dramatic

În acest weekend, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați va aduce în atenția publicului două spectacole. Pentru început, primul spectacol al weekend-ului va fi spectacolul „Martiri”. Acesta va avea loc sâmbătă, 1 februarie, de la ora 19:00. Deși teatrul este iubit de publicul de orice vârstă, acesta nu este recomandat celor sub 18 ani. Pe scenă, spectacolul va fi redat în regia lui Adi Iclenzan și scenografia lui Daniel Divrician, iar cei care vor da viață personajelor și prin intermediul cărora spectacolul va avea un mare succes pe scenă vor fi actorii: Oana Preda, Ana-Maria Ciucanu, Florin Toma, Aureliu Bâtcă, Mihai Păun, Carmen Albu, Nică Bargan și Mihaela Grosu.
Adi Iclenzan, regizorul spectacolului, declară că: „Mă preocupă tot mai mult universul adolescenței, atât ca o revizitare dintr-o perspectivă matură a propriei experiențe, dar și ca o chestionare a tipului de responsabilitate pe care adulții o au față de noile generații. Dincolo de responsabilitatea directă și evidentă a unui părinte, cred că există și o responsabilitate colectivă. A tuturor adulților față de toți adolescenții. Mă întreb ce se întâmplă atunci când nu reușim să le oferim tinerilor repere, direcții și modele care să îi ajute să gestioneze fragilitatea și confuzia inerente unei perioade de transformare. Rămân singuri. Ce se întâmplă când rămân singuri și cum va arăta lumea?”
În cazul în care doriți să luați parte la mai multe spectacole, încă un spectacol vă așteaptă duminică, 2 februarie, tot la Teatrul Dramatic din Galați. Duminică, de la ora 19:00, pe scena treatrului se va juca spectacolul „Desculț în parc”, a cărui regizor este Laura Moldovan, iar scenografia îi aparține lui Cristian Marin.
Acesta va fi și primul spectacol al Teatrului Dramatic dedicat persoanelor surde. În acest sens, interpretarea va fi și în limba semnelor române, facilitată de Lena Dermengiu și Monica Cătuțoiu.

Spectacolul reprezintă un moment special, despre cum ne putem susține unii pe alții și despre atenția pe care o oferim celor din jur, indiferent de cum trăiesc sau percep lumea. Comedia lui Neil Simon bucură publicul cu două distribuții, iar duminică vor urca pe scenă actorii: Ama Beschieru, Robert Ioan, Petronela Buda, Cristian Gheorghe, Nică Bargan și Aurelian Gheorghe.
Spectacolele se vor juca la Casa de Cultură a Studenților.
Sursa: comunicat Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați