Noutăți

SĂNĂTATE| Ce prevede un nou proiect de lege

Un nou proiect de lege prevede despăgubiri pentru cei care s-au vaccinat împotriva virusului SARS-COV2 și care au avut de suferit în urma administrării acestuia.

Astfel, în situația în care o persoană  vaccinată împotriva COVID-19 a suferit efecte adverse, ar putea primi de la stat despăgubiri ce pornesc de la valoarea de 1.000.000 de euro. În cazul persoanelor care au decedat în urma vaccinării împotriva COVID-19, familiile acestora pot primi sume de 5.000.000 de euro.   

Aceste sume de bani vor fi obținute de la firma care a produs vaccinul, personalul medical care a administrat vaccinul, unitatea spitalicească unde a fost administrat vaccinul, angajații din cadrul Ministerului Sănătății, dar și ministrul, prim-ministrul care au solicitat populației să se vaccineze.

Acest proiect de lege a fost depus la Senat.

Totodată există și riscuri în sensul că aceste despăgubiri vor fi stabilite de instanța de judecată, numai la solicitarea victimelor și moștenitorilor. În același timp, nu există criterii care să stabilească trasabilitatea raportului cauzal, iar o altă problemă face referire la faptul că multe persoane nu ar putea să-și susțină pretențiile din punct de vedere probatoriu, cauza fiind durata de timp.   

Sursa foto: Gds.ro

RTV

https://www.rtvgalatibraila.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button