EDITORIAL Aurel STANCU, 28 aprilie 2023
De ani de zile, sărbătoarea aceasta de 1 Mai este un prilej de a lua o scurtă vacanță. Față de ceea ce simboliza ea cândva, a ajuns o umbră în ceață. Lumea zice așa: E 1 MAI!? NU FACEM NIMIC, prima regulă; MICII, a doua regulă și BEREA, a treia regulă. Adică sărbătorim Ziua Muncii renunțând complet la orice altă activitate cu excepția plăcerilor și poftelor care extaziază.
Este o enormă diferență care separă originile acestei sărbători de înțelesurile de azi. Mai mult decât atât, omenirea trăiește în timpurile prezente momentul nihilist al dezamăgirii și furiei după ce ne-am pierdut încrederea în vechile idealuri. Și nu mai sperăm mari lucruri de la cele noi. Astăzi, în secolul provocărilor tehnologice, piața muncii are cu totul alte probleme, grave. Practic, discuția se pune între a exista și a muri. Pentru că inteligența artificială, algoritmii Big Data și Bioingineria ne îngrijorează fără să reușim să identificăm soluții. Revoluția tehnologică ar putea scoate în curând miliarde de oameni de pe piața muncii, creând o nouă și uriașă clasă socială inutilă. Pe această supraevaluată tehnologie, se vor genera prefaceri sociale și politice pe care nicio ideologie existentă acum, nu știe cum să le gestioneze.
Ca să înțelegem ce ni se întâmplă și de unde am plecat ca să ajungem să mâncăm și să ne distrăm în exces de 1 mai, fără să ne mai punem și întrebări de conștiință, să ne amintim de unde a plecat această zi.
La 1 mai 1886 în Chicago, Federația Sindicatelor din SUA și Canada (precursoare a Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care să stipuleze ca ziua de muncă legală să fie de opt ore. George Edmondston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, este cel care a inițiat introducerea în lege ca o zi de muncă să aibă opt ore. Pe atunci, programul era 14-16 ore pe zi. Infern, pur și simplu. Au ieșit la demonstrații nouăzeci de mii de oameni, din care patruzeci de mii se aflau în grevă. Nemaiîntâlnit până atunci.
Protestele au continuat în urmatoarele trei zile cu o creștere considerabilă a participanților. Chicago fierbea. Pe 3 mai 1886, poliția a deschis focul, ucigând patru muncitori și rănind mult mai mulți. În aceeași seară, o nouă demonstrație în piața Hay Market din Chicago, când spre poliție s-a aruncat cu o bombă! 66 de polițiști au fost răniți, iar 7 au fost uciși. Poliția a ripostat cu foc deschis, rănind în jur de 200 de persoane, din care mai multe au decedat. Prima constantare, ca astăzi să mâncăm mici și să bem bere la munte sau la mare, acum 127 de ani, zeci de mii de oameni au manifestat pe stradă ajungându-se la morți și răniți. Mai contează?
Pe urmă, opt dintre protestatari au fost arestați și judecați, iar asociațiile muncitorești din întreaga lume, cum ar fi Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania, au adunat bani pentru apărarea în instanță a acestora. Mișcarea a devenit mondială. Nu vă închipuiți că în România s-a întâmplat ceva care să sprijine protestele din 1886 de la Chicago. Și atunci, ca și acum, poporul nostru trăia după alte principii. În fine. Rezultatul a fost că America a decis prin lege ca ziua de muncă să fie de opt ore. Doi ani mai târziu, la Paris, la cea de-a doua Internaționale Socialiste s-a decretat ca ziua de 1 mai să fie declarată Ziua Internațională a Muncii. În anii următori, în SUA, în majoritatea țărilor europene, Chile, Peru și Cuba, de 1 mai, aveau loc mari manifestații. Dar, după 1904, patronatul American a învins și Federația Americană a Muncii s-a dezis de 1 mai și a stabilit Ziua Muncii în prima zi de luni din septembrie. În Europa și în numeroase alte zone ale lumii, ziua inițială a muncii a rămas cea de 1 Mai.
În România sărbătoarea asta de 1 Mai a avut mai multe epoci. Prima dată s-a sărbătorit în 1890 în timpul domniei lui Carol 1. Ulterior, regimul comunist a transformat-o într-o ocazie extraordinară de onoruri și semne de iubire și prețuire pentru partid. Zeci de ani s-au făcut exorbitante defilări prin toate orașele României, iar în ultimii ani se făceau doar adunări pe stadioane, aducându-se ode celor mai iubiți fii ai pământului, în speță familia Ceaușescu. După Revoluție, aproape nimeni nu mai e preocupat de sensul acestei zile ci de rezultatul ei, adică vacanța!
Faptul că petrecem câteva zile în plus, deja nu se numără în socoteala anului. Oricum România are cele mai multe zile libere pe an de pe planetă. E primăvară, schimbăm starea emoțională, ne agățăm sufletul de cer, de mare, de Dunăre, de natură, ne reînnoim credințele, jurămintele, speranțele. Nu băgăm de seamă gravitatea realității că gestul de a rata prilejul optim de meditație asupra sensului existențial înseamnă locul nostru de muncă. Oare e ceva neesențial într-o dezbatere în care să analizăm consecințele și perspectivele care se formează odată cu explozia tehnologiei noi? Care este ideologia noastră ca să ne apărăm viața? Se pare că pentru mici și bere, subiectele acestea de existență, respectiv șomajul în masa sau personal, nu sunt atractive.
1 mai! “Trăiască Berea în care ne-am născut”
(Sursa foto: tripadvisor)
