EDITORIAL Aurel STANCU, 22 iunie 2023
Când am început serialul La Piovra am gândit că în câteva articole ating principalele aspecte ale crimei creaturii mondiale și românești. Indiferent cum se numește, Caracatița în românește, La Piovra în italiană, El Pulpo în spaniolă și așa mai departe, simbolizează același lucru, frica de moarte. Ei bine, articolele devin tot mai lungi, apăsătoare, pentru că fenomenul Caracatița în România a devenit monstruos, tentaculele ei pătrunzând adânc în toate sferele de activitate ale societății românești.
Probabil dumneavoastră veți spune că în cultură este imposibil să fi ajuns caracatița. Pentru că aici este vorba de artă, adică de suflet, de emoție, rezultatele operei sunt expuse la vedere și publicul hotărăște. Asta, în teorie. În realitate, publicul nu hotărăște mai nimic, valoarea actului de cultură în ziua de azi o dă banul, nu opera. Fondurile europene și naționale pentru cultură sunt imense. Acolo unde sunt bani mulți, La Piovra apare repede. Or Institutul Cultural Român cheltuie milioane și milioane într-un mod înțeles doar de tentaculele care absorb aceste sume uriașe.
Ce importanță are cultura într-o perioadă globalistă, în care ideea de bază este suprimarea emoției și lepădarea de suflet? Maximă importanță. Cultura dă identitate unui popor și unei nații. Formează caractere, minți și organizează rezistența împotriva răului sub toate formele. E suficient să amintim că mai nou, Bruxelles a propus nivelarea tradițiilor popoarelor europene! Să fim o apă și un pământ, ușor de manipulat, de condus și de stăpânit.
Marile culturi europene își apără cu îndârjire valorile. La noi, de vreo douăzeci și cinci de ani, are loc un adevărat transfer de la valoare la nonvaloare, de la cultura originală la impostura culturală. Pe bani mulți și murdari, foarte mulți și foarte murdari! În numele interesului național se petrec fenomene periculoase. Guvernele României propun și susțin nonvalori care au o operă în cel mai bun caz submediocre ale unor personaje impostoare, lepădătoare de țară și lacome. Odată intrate aceste nonvalori în conștiința publicului, tocmai ele încep atacul a tot ce a avut în trecut și a tot ce are în prezent valoros poporul nostru. În acest sens, apar acțiuni îngrozitoare cum a fost scoaterea din programa școlară a lui Blaga, a lui Goga sau minimalizarea și desființarea poetului național Mihai Eminescu. Se folosesc sume uriașe pentru a promova ura față de cultura românească adevărată. Exemplu cel mai la îndemână îl oferă așa-zisul scriitor Mircea Cărtărescu. Din toate perspectivele literale, insul acesta a demonstrat că este un nontalent, un “nima în drum”, cum spun bănățenii. A apărut politic în perioada primului mandat a lui Traian Băsescu când un grup lingușitor format din Pleșu, Liceanu, Patapievici, Cărtărescu, au pupat condorul și alte lucruri ascunse ale președintelui. Ca răsplată, Băsescu, ce nume predestinate! le-a dat primilor trei puteri discreționare, mulți bani pe mână, iar pe Cărtărescu l-a declarat poet național și a ordonat o propagandă fără limite pentru susținerea acestuia la premiul Nobel. Trupa asta de lichele a trecut înainte de toate la cheltuirea banului public fără limită prin ICR dar și afaceri odioase cum ar fi Humanitas-ul.
În 15 ani, Cărtărescu a beneficiat de mai mult de un milion de euro pentru ca să i se traducă opera în treizeci și cinci de limbi și pentru ca să fie distribuită pe tot cuprinsul planetei. În același timp, Cărtărescu a devenit un turist de anvergură, mai mare decât Klaus Iohannis, luând la rând marile capitale ale lumii, uneori de mai multe ori. Impostorul și-a închipuit că el chiar merită premiul Nobel făcând o criză de tristețe după ratarea celei de-a doua încercări. Eu din opera lui am rămas înmărmurit de următorul vers: “Întrucât mai era un sfert de oră până la meciul Dinamo-Fc Argeș….”!!! Frate, trebuie să fii prost tare ca să citești asemenea vers și să leșini de emoții! Nici măcar nu a avut dimensiunea să invoce un meci Real Madrid – Barcelona. În fine. Nu cred că există județ în țară care să nu aibă minim cinci scriitori cu mult peste Cărtărescu.
Ideea principală este că pe de o parte propaganda politică distruge cultura, ceea ce străinătății folosește din plin, pe de altă parte Caracatița de la ICR consumă sume de milioane și milioane de euro pe chirii absurd luxuriante, pe acțiuni care nu există și pe alte lucruri pe care noi nu le știm și nu ni le putem închipui. Asta în timp ce scriitori români își traduc opera pe banii lor, sunt publicați în străinătate la cererea editurilor respective și mai iau și premii fără să beneficieze de niciun sprijin material sau politic românesc. Este penal modul în care se bagă bani în opere de proastă calitate, de modul cum se cheltuiesc bani fără să se facă nimic. De exemplu, de Ziua Culturii Românești, care este și ziua când s-a născut Mihai Eminescu, toate reprezentațiile europene ale ICR-ului au cheltuit sume mari ori pe șușanele, ori pur și simplu pe obloane închise. Dezmățul uriaș, imoral, irațional în cazul Cărtărescu și în alte o sută de alte cazuri demonstrează că La Piovra românească e de neoprit. Același lucru se întâmplă și la Consiliile Județene și în țară unde se dau milioane de euro de la Bugetul Local pentru cultura locală, evident aia promovată pe pile, pe sex și pe influențe politice.
Biblie. Coloseni 3,4 verset 25: Căci cine umblă cu strâmbătate își va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului
În condițiile în care mii de scriitori români trăiesc în sărăcie și lasă moștenire o operă de mare calitate în slujba poporului lor și neluată de nimeni în seamă, profitorii caracatiței din cultura românească au de ce să se teamă. Glorie și prostie! Pe banii noștri, ai tuturor!
Sursa foto: observatorcultural.ro
